“Suntem osificați în neputința noastră de a ne schimba. Ne înconjurăm de oameni care ne spun că suntem îndeajuns. Că nevolnicia noastră e virtute. Suntem obosiți, comozi, apatici. Atunci când oglinda îmi arată că sunt puhavă, prefer să spun că e ceva cu oglinda, nu cu mine.”
Când o carte se dovedește mai bună decât te așteptai trebuie să vorbești despre ea.
Raluca Feher ne povestește în cartea sa despre Mara. Mara reprezintă multe dintre lucrurile pe care o femeie și le-ar dori. Are o carieră de succes, este “plimbată”, cultă și nu în ultimul rând Mara are prieteni. Cu toate acestea Mara pare să sufere de un handicap din punct de vedere emoțional în ceea ce privește relațiile de iubire (sau mai degrabă de NEiubire în cazul ei). Cu fiecare relație Mara eșuează față de ea însăși rămânând alături de bărbați indisponibili emoțional, violenți sau prea puțin pregătiți pentru o viață în doi.
Ce am avut pe tot parcursul cărții a fost sentimentul de “De ce faci asta?”, iar partea interesantă este că pentru fiecare astfel de întrebare autoarea mi-a răspuns cu câteva pagini dintr-o copilărie prea puțin fericită, marcată de sentimentul abandonului.
Este o carte directă, iar limbajul folosit de Raluca Feher, este potrivit ca să redea brutalitatea realității Marei. Una dintre concluzii ar fi că această carte trebuie citită fără pretenții de limbaj. Alta ar fi că și viața trebuie trăită la fel.
P.S: O să îi dau totuși 4 stele pentru că pur și simplu nu simt că ar trebui să fie 5.
