Hai să vorbim despre cărți
-
Ultima carte – Marian Coman
„Ia-i unui bărbat îndrăgostit femeia care i se plimbă prin vise și ai declanșat haosul”, ne avertizează încă de la început autorul. Narațiunea începe cu Alex și Ada, doi tineri ce par să trăiască o poveste frumoasă de iubire. Basmul durează, însă, exact trei pagini.
-
Generational trauma
Sunt din nou o fetiță abandonată Care se joacă cu păpușile.
-
Donnatela – Beatris Serediuc
Donnatela este imaginea eșecului unei întregi societăți. Mai exact cea din anii ’90, caracterizată de o libertate alterată de lipsă de viziune, șomaj, alcoolism, sărăcie și o goană absurdă după îmbogățire.
-
Viața mincinoasă a adulților – Elena Ferrante
Romanul este scris la persoana întâi, din perspectiva Giovannei și începe cu afirmația „Cu doi ani înainte să plece de acasă, tata i-a spus mamei că sunt foarte urâtă”.
-
Tăcerea vine prima – Ioana Maria Stăncescu
Cu romane de iubire sunt pline rafturile. Povești care pornesc de la cuvinte care dor am auzit. Mai rar am avut ocazia însă, să citesc o carte despre neiubire și despre rănile pe care tăcerile le pot provoca.
-
Lapte negru – Elif Shafak
Poate o scriitoare să fie și mamă? Înseamnă nașterea copiilor de fapt moartea părinților? Ce este cu haremul de femei din interiorul nostru? Ce se întâmplă dacă o singură voce preia controlul? La fel ca în cazul sultanilor ce își omorau frații, va ucide acea voce orice altă parte a noastră? În ce măsură feminitatea…
-
Noaptea nu uită – Silvia Dumitru
Cartea nu este deloc una soft. Personajele se înfurie, se ceartă, și înjură. Oamenii sunt toxici și nocivi. Femeile acceptă relații abuzive. Cuplurile se pierd, părinții își neglijează copiii. Mâncarea pusă pe masă de mame este substitut pentru iubire.
-
Neptun 83 – Liviu Diamandi
A fost o dată ca niciodată, o vreme când scriitorii se adunau într-o vilă de la Neptun în vacanțele de vară. În același timp, pe malul lacului Limanu, oamenii de știință se întâlneau și ei ca să discute despre legile universului și bătrânețe.
-
Zanzibarezul – Ciprian Iftime
Zanzibarezul este povestea de viață a autorului. Dar nu o poveste care urmărește vreun fel de fir logic, ci mai degrabă o viață reconstruită din fragmente, amintiri, gânduri și o foarte mare capacitate de sinceritate și autoanaliză.
-
Nu mai e nimeni acasă – Sabina Yamamoto
Romanul Sabinei este o poveste a nerenunțării. Istoria unei familii, perioada dinainte de ’89 și cea post-comunistă, familii bolnave, părinți alcoolici și copii care încearcă să se crească singuri
-
Aglaia a Vădănii – Emilia Plugaru
Pe principiul what you see is what you get, romanul Emiliei este frumos în exterior, dar și în interior. O carte călduță și luminoasă care merită să primească o șansă.
-
Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă – Alex Olteanu
Ați mai citit un roman în care protagonistul nu este personajul cel mai prezent din carte, ci sentimentul care îl însoțește – și anume singurătatea?