Sunt foarte fericită de fiecare dată când descopăr un autor român contemporan care îmi place. Recunosc că l-am descoperit întâmplător. Am intrat într-o librărie Diverta și pentru că nu puteam să nu îmi aleg o carte, l-am ales pe Dan Coman.
În ceea ce privește această carte sunt câteva lucruri care mi-au plăcut suficient de mult cât să merite să scriu despre ele. În primul rând mi-a plăcut titlul. Mi-a plăcut că Dan Coman ne sugerează că nu este vorba despre căsnicii în modul general, ci urmează să citim povestea uneia dintre acestea (lucru care, cel puțin pe mine, mă face să vreau să aflu mai multe).
În al doilea rând, mi-a plăcut schimbarea de perspectivă. Vedem totul atât din punct de vedere al soțului (al cărui nume în mod surprinzător, dar probabil nu nejustificat, rămâne necunoscut pe întreg parcursul cărții), cât și din perspectiva soției sale Rebeca. Relatările Rebecăi au forma unui jurnal și de cele mai multe ori i-aș fi strigat dacă aș fi putut să interiorizeze mai puțin și să spună ceea ce gândește mai mult. Să nu mai scrie și să vorbească (dar cine sunt eu să judec!).
Și ultimul lucru care mă face să scriu despre Căsnicie este factorul surpriză al cărții. Serios. Cartea mă surprinde. Nu știu pentru alții cum a fost, dar eu nu am intuit spre ce merge povestea, iar pentru mine Daria (o să o regăsiți încă din primele pagini), rămâne un mister. Dan Coman, spune-ne mai multe despre Daria! Vrem să o cunoaștem mai bine.
De fapt, ultimul, ultimul lucru care îmi place este că se poate scrie un roman captivant și cu un număr foarte mic de personaje. Puține, dar interesante.
Las aici și un interviu cel puțin interesant cu autorul.
Îmi plac în general poveștile triste și relațiile de cuplu disfuncționale, deci probabil că și asta cântărește destul de mult în cele 4 steluțe acordate.
