Cu siguranță am citit mai mult decât am trăit. Și dacă tot cred că toate cărțile citite m-au făcut mai empatică, uite ce am înțeles eu despre iubire (whatever that means).
Iubirea nu are nicio treabă cu florile.
Iubirea nu este despre fericire.
Nu este întotdeauna despre un el și o ea.
Nu are vârstă.
Poate fi sănătoasă sau bolnavă.
Se poate găsi în prietenie sau respect.
Poate semăna sau poate fi diferită.
Poate fi găsită într-o persoană sau în mai multe.
Poate fi deosebită sau comună.
Poate fi despre sex.
Dar poate fi și despre oameni care nu s-au atins niciodată.
Las aici câteva dintre cărțile în care am găsit diferite forme ale iubirii.
De la iubirea unei mame (Cartea Reghinei – Ioana Nicolaie), până la iubirea așa cum o vedem în jurul nostru, cu ups and downs (Viața de apoi a poetului – Andrei Crăciun și Luminița, mon amour – Cezar Paul Bădescu).
Iubirea găsită în cel mai bun prieten (Inseparabilele – Simone de Beauvoir) și iubirea bolnavă ce distruge (Lolita – Vladimir Nabokov).
Iubirea fără vârstă (Găsește-mă – Andre Aciman) sau iubirea în trei, plină de sexualitate (Castele de nisip – Almudena Grandes).
Iubiri confundate cu respectul și prietenia, un fel de utopie (atât sunt de frumoase!), dar totuși reale (Pe firul de păianjen al memoriei – Cella Serghi și Străina – Ana Maria Sandu).
Toate sunt cărți superbe pe care le recomand cu multă, multă iubire.
