I judge books by their covers #asasunteu
Acesta este romanul unui întreg univers, prins în mai puțin de o sută cincizeci de pagini și urmărit prin ochii unei fetițe care vede lumea cu o profunzime și o puritate specială, punând în fața cititorului o perspectivă asupra lumii neîngrădită de prejudecăți și de constrângerile obișnuite ale vârstei adulte.
La această carte m-au atras inițial titlul și coperta. Apoi am aflat că romanul a câștigat premiul Goncourt în anul 2016, așa că i-am citit descrierea și am hotărât că merită o șansă.
Roman pentru orice vârstă. Final bitter-sweet. Capitole scurte. Cartea descrie o singură zi din viața a doi tineri, Natasha și Daniel. Cei doi fac parte din familii de imigranți din America și se cunosc în ziua în care Natasha urmează să fie deportată.
Nu m-am gândit niciodată cu ce mă ajută toate cărțile de ficțiune pe care le citesc; poate că o parte din mine a încercat întotdeauna să fugă de realitate și de concret sau poate că acesta a fost modul meu de încerca să învăț cum să fiu empatică cu cei din jur.
Verișoara mea Rachel este un roman scris din perspectiva lui Philip, un tânăr de 24 de ani orfan. Acesta a fost crescut de vărul său, Ambrose Ashley, de care se simte extrem de atașat. Lucrurile se schimbă atunci când Ambrose îi trimite o scrisoare lui Philip prin care îl anunță că a cunoscut-o pe tânăra și fascinanta Rachel cu care la scurt timp se și căsătorește.
Moartea lui Vivek Oji este un roman pe care simt că am așteptat să îl citesc dintotdeauna. Nu aș putea spune ce m-a atras mai exact la această carte; autoarea, titlul, recenziile foarte bune de pe Goodreads sau poate câte puțin din fiecare.
Am ajuns la final de an și am realizat că majoritatea cărților preferate sunt semnate de autori români; lucru care nu poate decât să mă bucure. Las aici cele mai bune cărți ale anului 2022 și vă prezint cărțile bucuriei.
A existat o situație în care am realizat că deși viața mea nu este infinită, lista de cărți pe care îmi doresc să le citesc pare nesfârșită și crește în fiecare zi. Concluzia mea este că undeva trebuie să ne oprim atunci când nu rezonăm cu ceea ce citim.
Nici nu recomand cartea, nici nu spun că nu ar trebui să fie citită – mi-a lăsat foarte multe sentimente amestecate. Nu este veselă, dar nici tristă. Nu este plictisitoare, dar nici neapărat interesantă.
Nu spun că Alegerea Sofiei este un must-read, dar este o alegere mai mult decât potrivită pentru oricine vrea să citească o carte ce abordează tema Holocaustului și a răului absolut pe care oamenii sunt capabili să îl comită în numele unei idei iraționale.