Fug spre ușă, să-l opresc, dar e deja acolo, în pragul centralei, cu cuțitul său nefiresc de lung, zâmbindu-mi, iar în privirea sa citesc tot trecutul pe care nu l-am avut niciodată, toată fantasma asta numită viață, cadavrul existenței mele, care nu are să se desăvârșească niciodată, pentru că n-am fost niciodată eu, ci mereu altcineva a fost eu – o viață irosită între oglinzi.
Câteva feluri de a dispărea
În ultimul timp am citit foarte multă proză românească, iar cartea lui Flavius Ardelean își aștepta doar cuminte rândul în bibliotecă. Când am cumpărat-o am fost cu siguranță atrasă de titlul foarte inspirat și de scurta descriere care anunță “7 povestiri despre demonii din noi și din jurul nostru”. Poate că pura întâmplare m-a făcut să o aleg acum sau poate că eu eram în căutarea unei forme de a dispărea pentru câteva momente din propria mea viață, știu doar că într-un final Flavius Ardelean s-a ales cu o nouă cititoare care îi așteaptă cu nerăbdare și următoarele cărți.
Cele șapte texte, deși nu sunt înlănțuite prin personaje sau situații, sunt strâns legate printr-o stare de claustrofobie și de întuneric. Autorul acestui volum nu scrie întâmplător – el livrează cititorului o serie de povestiri macabre, dure și misterioase, demonstrând de ce își merită locul printre cei mai buni scriitori români de literatură fantastică şi horror.
Ce m-a atras în primul rând la aceste povestiri este modul în care realul și fantasticul par să stea într-un echilibru perfect, dar fragil, ce poate fi oricând tulburat, ajungându-se în situații de neînchipuit. Se pare că imaginația autorului reușește, totuși, să transpună în cuvinte incredibilul, concentrându-se mult pe imagini sinestezice și folosind un stil de a scrie îngrijit și chiar ușor pretențios. Cu toate că un astfel de stil nu este întotdeauna pe gustul meu, de data aceasta îl găsesc perfect integrat în atmosfera generală a cărții.
Volumul începe cu povestirea Cunoaște-te pe tine însuți, care deși rămâne una dintre preferatele mele, se pare că nu este chiar vedeta acestui volum. Aici aflăm povestea unui artist care, într-un mod egocentric, reușește să se întâlnească cu el însuși. Mai mult decât atât, imaginea sa pare să îi trăiască propria viață. Acest lucru atrage după sine o singură rezolvare: acea imaginea nu mai poate exista și trebuie ucisă.
Tot pe placul meu a fost și Domnul Katabasis în orașul nostru, povestea unui critic literar care deși determină faima scriitorilor alor căror cărți îi câștigă atenția, atrage și dispariția acestora.
Eram febril, răscolit pe interior de o lingură imensă cu muchii ascuțite. Cineva a mâncat din mine toată noaptea, cât timp am încercat să dorm. (…) Cine mă devora o făcea zgomotos, batjocoritor și desfrânat.
Câteva feluri de a dispărea
În oglinzi, oglinzile este o altă poveste de o frumusețe deosebită, în care am reușit să observ priceperea autorului de a conduce lucrurile în direcția pe care el o dorește. Ceea ce începe ca o poveste polițistă, crește gradual în mister, terminând prin a fi unul dintre textele cu cele mai înspâimântătoare și obsedante imagini.
Nu știu dacă ar trebui să spun asta sau nu, dar nicio povestire nu poartă numele cărții. Lucru care arată încă o dată priceperea și atenția autorului, precum și omogenitatea celor șapte povestiri – fiecare jucându-se cu tema dispăriției, indiferent dacă vorbim de o dispariție fizică sau de volatilizarea unei părți interioare a personajelor.
Într-un final, trebuie să mărturisesc faptul că, deși nu sunt deloc un fan al cărților de acest tip, Câteva feluri de a dispărea mi-a atras nu numai atenția, ci și admirația. Pentru zilele în care viața devine copleșitoare, recomand această carte spre a fi folosită ca mijloc de dispariție pentru câteva ore. Singurul risc rămâne același pe care fiecare carte bună îl reprezintă: o dorință imensă să nu te mai întorci prea curând la realitate spunând I might read until I feel better.
